Unde-i Domnul meu, o unde-I,
inima mea-L cată,
după El cu dor așteaptă
viața mea-nsetată!
Arde, cheamă și așteaptă,
viața mea-nsetată.

I-am văzut odată Chipul
alb ca de ninsoare
și de-atuncea nu-mi mai pare
albă nici o floare,
nu-mi mai pare-n lumea-ntreagă
albă nici o floare.

Blând, I-am auzit odată
Vocea Lui duioasă,
și de-atuncea nu-i cântare
s-o simt mai frumoasă,
nu-i cântare-n lumea-ntreagă
s-o simt mai frumoasă.

Legănatu-m-au odată
dorurile Sale,
și de-atuncea nu-i pe lume
nici o pernă moale...
Nu-i în lumea asta-ntreagă
nici o pernă moale.

I-a simțit odată Mâna
inima-mi sărmană
și de-atuncea nu-s pe lume
mâini să-mi lege-o rană!
Nu-s pe lume mâini să știe
cum să-mi lege-o rană.

6. Însetat, băui odată
Apa Lui cerească,
și de-atuncea nu-s izvoare
să mă răcorească...
Nu-s izvoare-n lumea-ntreagă
să mă răcorească.

7. Mi-a sfințit odată fața
dulcea-I sărutare,
dorul după El de-atuncea
crește tot mai mare!
Fără margini, fără moarte,
crește tot mai mare!

8. Și mă-ntreb... de n-ar fi-n lume
Dragostea-I curată,
cui i-aș mai fi dat eu oare
inima mea toată?
N-ar fi nimeni să mai aibă
inima mea toată!